Trainer Curs - Dana Haapaniemi
Cu peste 20 de ani de experiență în HR, Dana Haapaniemi a condus departamente de resurse umane, axându–se pe dezvoltarea unor strategii care să sprijine companiile din sectoarele financiar-bancar, FMCG și IT în atingerea obiectivelor lor.
De la administrarea personalului și dezvoltarea programelor de integrare până la managementul talentelor, planificarea succesiunii și implementarea programelor de învățare și dezvoltare, Dana a oferit sprijin și soluții personalizate, contribuind la creșterea și succesul organizațiilor partenere. Cu o vastă experiență în achiziția de talente, indiferent de rolul și compania în care a activat – Raiffeisen Bank, Bank of Cyprus, Provident Financial, Credite Europe Bank, Interbrands Marketing & Distribution etc.
Dana a acumulat o experiență considerabilă în realizarea de interviuri și evaluări, gestionând numeroase procese de recrutare și selecție. A avut privilegiul de a interacționa și evalua mii de candidați dintr-o gamă diversă de niveluri și domenii, de la executivi și manageri de top până la specialiști experimentați sau tineri profesioniști aflați la început de carieră. Dana a dezvoltat și implementat programe care au oferit candidaților o experiență pozitivă și valoroasă în fiecare etapă a procesului de recrutare și selecție. În plus, s-a implicat activ în proiecte de introducere a tehnologiei în procesele de recrutare, adaptându-le la cerințele actuale ale pieței și la nevoile organizațiilor.
În prezent, în calitate de fondatoare și conducătoare a Career Partner, Dana oferă, de asemenea, servicii de consiliere în carieră atât organizațiilor, cât și profesioniștilor. Colaborează strâns cu clienții pentru a dezvolta programe personalizate menite să sporească potențialul lor profesional, ajutându-i să implementeze schimbări benefice și să atingă succesul dorit în carieră. Cu expertiza sa vastă și abordarea sa personalizată, Dana este pregătită să vă însoțească într-o călătorie profundă în arta și știința recrutării și selecției de personal, oferindu-vă cunoștințe valoroase și ghidare de încredere.